Pianul (prescurtarea cuvântului de origine italiană pianoforte) este un instrument muzical foarte răspândit, al cărui sunetul este produs de corzi metalice fixate pe o placă de rezonanță din lemn sau metal, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi.
De-a lungul timpului, începând cu secolul al XII-lea, și până la forma actuală a pianului modern, acest instrument a suferit multiple modificări de ordin constructiv. Sec. al XII-lea constituie, prin apariția monocordului cu clape, momentul de început în evoluția constructivă a pianului. Mai târziu apare clavicordul, clavecinul, pianofortele (sec. al XVIII-lea) și pianul contemporan.
Pianul poate fi de două feluri: pian cu coadă (scurtă, medie și lungă) și pianină.
Descrierea si obiectivele cursului:
Cursul de pian înglobează informații privind studiul acestui instrument, pornind de la elemente de construcție ale pianului, parcurgând apoi elementele de bază și avansate ale tehnicii instrumentale, până la abordarea conceptuală și stilistică a interpretării la pian.
Însușirea corectă a elementelor tehnicii pianistice, dezvoltarea (începând cu etapa de inițiere) atenției distributive, a puterii de concentrare, conștientizarea și controlul reacțiilor emoționale în timpul prestațiilor scenice, sunt doar câteva obiective urmărite de acest curs.
Cursul de pian are ca obiective și crearea unui cadru complex de studiu al muzicii, fapt ce poate permite mai târziu copilului, în funcţie de constituţia lui fizică și dorința acestuia, reorientarea către un alt instrument, care necesită din punct de vedere fizic un efort mai mare (flaut, oboi, clarinet, fagot, chitară, violoncel, contrabas, percuţie, etc.).
Studierea pianului îmbunătățește memoria și inteligența analitică, creativitatea, lărgirea orizontului muzical și contribuie la echilibrul psiho-emoțional și gândirea pozitivă.
Recomandari:
Pentru cei care vor să urmeze cursurile de pian, pentru performanță, vârsta recomandată pentru începerea studiului este între 5 şi 7 ani. Cei care nu doresc să facă performanță, dar vor să se inițieze în studiul acestui instrument, sunt acceptați la cursurile de pian indiferent de vârstă.